Napoli: Craiova e vie, nu vrea fuziune

FC Universitatea Craiova a câștigat primul amical din 2014, impunându-se cu 1-0 la Bradu, în compania lui Atletic din localitate. Singurul gol al partidei a fost înscris de Frăsineanu, din lovitură de la 11 metri. După meci, tehnicianul Nicolo Napoli s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale.

"Primul meci din 2014 a fost unul bun, pe un teren sintetic de calitate. Sunt mulțumit de cum au jucat băieții, am avut 2 săptămâni de pregătire în zăpadă și în sala de forță. Nu mi-am făcut o părere despre noii veniți, am timp, mai sunt 3 amicale în care să cunosc ce poate fiecare. Sper ca accidentarea lui Lițu să nu fie gravă, el a primit o lovitură în genunchiul drept, de aceea s-a cerut afară", a spus Napoli. 

Deși Marin Condescu vorbește de unirea dintre cele două formații din Bănie, FCU și CSU, italianul de pe banca tehnică a juveților nici nu vrea să audă de așa ceva. Antrenorul alb-albaștrilor spune că echipa sa are puterea să ajungă în prima divizie pe cont propriu.

"Nu suntem morți, să fuzionăm, suntem vii, trăim, ne batem la promovare. Obiectivul nostru e să intrăm în play-off și să câștigăm campionatul. Problemele financiare pe care le întâmpinăm erau de la începutul campionatului, toți știam unde venim. Mai grav e că nu știm unde vom juca meciurile de acasă".

Lasă un comentariu

Trebuie sa fii logat pentru a comenta

;