UPDATE3: Preşedintele Marcel Iancu a luat şi el cuvântul în cadrul conferinţei de presă a lui Mititelu şi a vorbit despre problemele întâmpinate în ultimele săptămâni de gruparea olteană. Conform celor declarate de oficialul oltenilor, nu se punea problema retragerii echipei, dar în ultimele zile li s-au pus piedici din toate părţile. Astfel, primarul de la Leamna a fost scos din partid, la Turnu Severin s-au pus presiuni pe autorităţile locale pentru a nu mai primi Universitatea acolo, în condiţiile în care duminică urma să se joace meciul cu UTA
"Craiova nu se retrage din campionat, ci e pusă în imposibilitatea să nu mai poată participa în competiţii. Dacă nu avem terenuri de fotbal, ce să jucăm, baschet?!" a mai adăugat acesta
UPDATE2: Întrebat de ziarişti dacă există jucători care vor dori să plece de la echipă, Mititelu a spus că acest lucru este imposibil pentru că echipa este în insolvenţă. În dialogul cu presa, aproblemele avute cu accesul pe stadionul Ion Oblemenco, acolo unde a investit enorm de mulţi bani.
"Nu credeam că o să fiu în situaţia să spun că nu mai ducem competiţia, dar nu mai putem. Iar dacă eu o spun, fiţi siguri că aşa e. Sunt luptător şi optimist, am dat de multe greutăţi pe care le-am trecut, dar acum nu mai putem. Grupul care ne-a creat mari probleme ne-a închis orice posibilitate de a ne desfăşura activitatea. Nu poţi desfăşura o activitate cu o echipă care se pregăteşte pe terenuri preistorice, care e hăituită la orice pas", a declarat Mititelu
UPDATE: MItitelu a anunţat că Universitatea Craiova nu se retrage din campionat, ci nu mai poate să îşi continue activitatea. FRF va fi anunţată în mod oficial de acest lucru în cursul zilei de mâine. Conferinţa de presă a continuat cu o tiradă la adresa lui Balint, pentru că a ales să antreneze pe CS U Craiova, însă în acelaşi timp l-a lăudat pe Grigoraş că a refuzat să preia echipa.
Nu au scăpat de tirul lui Mititelu şi ziariştii din presa locală pentru că au acceptat echipa CS U Craiova şi că nu au boicotat acţiunile de presă ale noului club din Craiova. Totodată li s-a reproşat acestora că s-au bucurat de avantaje din partea echipei sprijinite de la Primărie, referindu-se concret la cei care au plecat în cantonamentul din Antalya al acestora
Conferinţa de presă a lui Adrian Mititelu începută de la ora 15 a confirmat zvonurile apărute în ultimele ore. Patronul Universităţii Craiova a decis retragerea echipei din campionat şi a anunţat că echipa va reveni în campionat de la vară. În cadrul conferinţei de presă care a fost transmisă şi pe posturile TV, Mititelu a dat vina pentru această situaţie pe primarul Olguţa Vasilescu şi pe oficialii clubului CS U Craiova, care i-au abordat jucătorii pentru a-i lua de la echipă.
"Cei de la CS Universitatea Craiova au avut atacuri abjecte la adresa jucătorilor noştri. Au încercat să îi cumpere, să îi racoleze, să îi facă să nu joace. Din acest moment, ni s-a interzis categoric desfăşurarea activităţii fotbalistice. Există acţiuni demne de anii 50. E o complicitate generală şi nimeni nu face nimic! Procurorii dau din umeri şi se fac că plouă, de 9 luni DNA Craiova ţine dosarul în sertar şi nu se ia nicio măsură. Le e teamă să ia măsuri!" a acuzat Mititelu
Patronul Universităţii Craiova a acuzat şi amestecul politicului, insinuând că PSD-ul vrea să pună mâna pe echipa sa. El s-a plâns şi de faptul că a fost şicanat în ultimele luni şi i s-au pus piedici în afaceri referindu-se la falimentarea uneia din firmele sale.
"Toţi potenţialii mei parteneri de afaceri au fost avertizaţi să nu mai lucreze cu mine şi s-a ajuns aici. Ce va fi mai departe? De mâine Universitatea Craiova nu va mai fi aceeaşi? Nu poate fi substituită această echipă, indiferent ce cred ei, fiindcă oamenii vor şti adevărul şi peste un an, şi peste doi sau mai mulţi.
Am spus de 1000 de ori: niciodată Universitatea Craiova nu va fuziona cu vreun club, cu atât mai puţin cu această echipă înfiinţată abuziv (n.r. CS Universitatea Craiova), indiferent ce se întâmplă, pot să mă duc la puşcărie, să îmi ia absolut tot. Sper ca până la vară să se rezolve problemele, nu e niciun motiv pentru care Federaţia să nu ne poată înscrie atunci în Liga a 2-a", a ţinut să mai precizeze Mititelu.
Jucătorii rămân sub contract cu Universitatea Craiova
În altă ordine de idei, Mititelu a avertizat că nu va abandona niciodată brandul Universitatea Craiova şi că de abia aşteaptă să vadă sancţiunile pe care le vor primi Mitică Dragomir şi Mircea Sandu şi să primească banii cuveniţi pentru prejudiciul suferit. În ceea ce priveşte situaţia jucătorilor, aceştia rămân sub contract la echipă. Totodată, a declarat că el nu va renunţa la Universitatea decât atunci când echipa va ajunge în Liga 1: "Voi renunţa la echipă atunci când o voi duce în Liga 1"
Mititelu este sigur că planul de reorganizare va fi aprobat
Finanţatorul grupării oltene îşi leagă toate speranţele de planul de reorganizare care ar trebui aprobat în curând. Însă el are şi un plan B, pentru că în actul constitutiv al clubului se specifică ce se va face în caz de insolvenţă. Astfel, persoanele deţinătoare ale mărcii FC Universitatea Craiova SA pot înfiinţa o altă societate comercială care se poate înscrie în campionat şi să asigure continuitatea activităţii fotbalistice.
"Nu poţi tolera ca fiecare om care te ajută, a doua zi să păţească ceva şi să regrete că te-a ajutat. E inadmisibil în anul 2014! Trăim momente de coşmar şi nu vreau să pozez în victimă. Chiar e o situaţie extrem de reală, echipa nu mai poate continua activitatea. Suntem nevoiţi ca astăzi să punem punct. Nu vrem să ajungem în situaţia ca adversarii noştri să se bucure că ar câştiga la scor în faţa Universităţii Craiova, să se bucure toţi că ne pot umili".
Rămâi pe Liga2.ro pentru mai multe detalii
Trebuie sa fii logat pentru a comenta