Dorel Stoica ii ataca pe Napoli si Iancu - stiridesport.ro

După ce Nicolo Napoli a declarat că nu mai are nevoie de serviciile lui Dorel Stoica, fundașul central al Universității Craiova a contraatacat printr-un șir de acuze la adresa tehnicianului oltean. Fostul stelist spune că a plecat de la echipă deoarece nu a văzut niciun salariu de la Adrian Mititelu, dar că a trecut de două ori pe la Craiova pentru a-și saluta foștii colegi. 

"Vreau să lămuresc lucrurile o dată pentru totdeauna! Nu mi se pare normal ca Nicolo Napoli şi Marcel Iancu să vorbească doar prostii la adresa mea. În primul rînd vreau să ştiţi că eu nu am mai vrut să mă prezint la echipă, deoarece m-am săturat să fac muncă voluntară la Universitatea Craiova. Eu de cînd m-am întors de la Steaua la Ştiinţa nu am mai încasat nici un ban de la Mititelu. Gata, îmi ajunge! Îmi cer scuze suporterilor Universităţii Craiova, care sînt cei mai fanatici fani din România. Ca la Craiova nu am mai fost iubit aşa de mult pe nicăieri. Nu am mai văzut atmosferă ca în Bănie nici măcar la Steaua.

 Îmi pare rău că Napoli şi Iancu mint cu neruşinare. Eu am fost pe la băieţi în cantonament acum cîteva zile şi i-am salutat. S-a întîmplat pe la ora 23, nu ştiu pe unde era Napoli la ora aia. Mai mult, m-am dus la colegii mei chiar şi în Parcul Romanescu, acolo unde i-am salutat şi pe Napoli, dar şi pe Iancu, Dînşii, dacă sînt bărbaţi adevăraţi, de ce nu recunosc acest lucru? Domnul Iancu chiar m-a luat la mişto şi m-a întrebat unde îmi e ghipsul? Eu i-am spus că mai bine îi întreabă pe jurnalişti, că el le-a aruncat lor povestea asta pe piaţă. Era în autocar cînd am discutat problema asta. Eu zic că Iancu trebuia să le spună oamenilor adevărul. Trebuia să spună că eu mi-am depus memoriu deoarece m-am săturat să fac muncă voluntară la Craiova. Am şi eu o familie de întreţinut” a spus Stoica pentru site-ul www.micapi.ro.

Fundașul central spune că s-ar întoarce la Craiova dacă Marin Condescu i-ar da asigurări că salariile restante încă din tomnă se vor plăti și că FC Universitatatea va avea parte de o stabilitate financiară și că fanii merită mai mult decât spectacolul oferit de Mititelu în tur. 

"Mă doare că Napoli are ceva personal cu mine şi nu spune adevărul. Îmi pare rău să văd că a uitat faptul că eu l-am ajutat cînd îi ardea buza mai tare. Nu vreau să mă laud, dar dacă eu nu mă întorceam la echipă, atunci Ştiinţa nu bătea niciodată pe Bistriţa, pe terenul ăla vai de mama lui de la Roşiori. M-am întors pentru Ştiinţa şi pentru fanii aceste echipei, care, vă repet, sînt minunaţi. Le cer scuze încă o dată pentru faptul că acum, din cauza faptului că nu sînt plătit, chiar nu mai pot să continuu la Craiova.

Eu îl respect pe Marin Condescu, deoarece în dînsul aş avea încredere. Voi credeţi că eu sînt nebun să mai plec de la Craiova, de la bine, dacă domnul Condescu mă asigură că îmi voi primi banii? Am şi eu aproape 35 de ani, nu mai pot să joc gratis. Am o familie de întreţinut, iar dacă dînsul mă asigură că totul va fi ok, atunci voi pune umărul pentru promovarea Ştiinţei. Mă doare sufletul de suporterii ăştia care vin kilometri după noi prin deplasări, dar şi ei trebuie să înţeleagă că fotbalul nu îl poţi practica doar pe burta goală” a încheiat Stoica. 

Lasă un comentariu

Trebuie sa fii logat pentru a comenta

;