Comunicat Asociatia “Stiinta Suntem Noi”
În atenţia domnului Adrian Mititelu,
Asociaţia “Ştiinţa Suntem Noi” (dupa cum bine ne ştiţi) s-a născut din dorinţa dar şi din nevoia adevăraţilor suporteri de a readuce singura şi unica UNIVERSITATEA CRAIOVA înapoi pe scena fotbalistica din România, acolo unde îi este locul, în iarbă, incurajată de zeci de mii de suporteri.
O iniţiativă la inceput timidă a ajuns astăzi să unească voci din toate colţurile ţării şi mai mult din toate colţurile lumii. Aceste voci, domnule Adrian Mititelu, sunt vocile suporterilor, acei suporteri (dintre care si dumneavoastra spuneti ca faceti parte) care nu mai pot rabda si care NU accepta inca un an fara echipa.
A trecut deja prea mult timp şi ne-am săturat să numărăm lunile, zilele, orele, minutele pănâ când vom primi veştile ce par din ce in ce mai indepărtate.
Încă de la inceput am spus că această asociaţie nu va fi un “fan – club” şi că această asociaţie doreşte să preia, în timp, conducerea clubului. În cadrul primelor negocieri avute cu dumneavoastră, ne-aţi avansat ideea de a prelua iniţial 33% din acţiunile clubului, urmând ca odată cu creşterea numărului de membri ai acestei asociaţii, să ajungem să devenim acţionar majoritar.
Intre timp urma ca dumneavoastră să asiguraţi “revenirea” echipei in fotbal, fie ca vorbeam de liga a IV-a sau de liga a II-a, lucru pe care şi noi si dumneavoastra il ştim ca in aceste condiţii NU se va intampla…probabil niciodată!
Este evident faptul că NU puteţi reorganiza clubul de fotbal, că NU il puteţi susţine financiar in acest moment si ca vremea “patronului” Adrian Mititelu a apus.
Chiar daca vă recunoaştem dragostea (de multe ori nebuna) pentru acest club si intentiile bune avute in ciuda managementului falimentar implementat in atatia ani de cand sunteti patron, chiar si dumneavoastră trebuie să recunoaşteţi ca aşa NU SE MAI POATE!
Printre noi, nu găsiti doar suflet si bune intenţii!
Avem capacitatea financiară de a prelua prerogativele clubului şi de a înscrie echipa in sezonul fotbalistic 2015 – 2016 indiferent de liga in care FRF va decide.
Suporterii vor echipa, suporterii vor sa investeasca si vor ca UNIVERSITATEA CRAIOVA să renască…
…DAR, NU cu Adrian Mititelu conducător.
In aceste condiţii, vă cerem public sa cedaţi conducerea clubului de fotbal FC UNIVERSITATEA CRAIOVA catre Asociatia “Stiinta Suntem Noi” , acesta urmand a fi reorganizat in U Craiova S.A, lucru ce ii va asigura continuitatea si pastrarea palmaresului. Va veti convinge pe parcurs că putem susţine financiar echipa si putem, in timp, să redevenim o forţa in fotbalul romanesc.
NE VREM ECHIPA INAPOI…STIINTA SUNTEM NOI!
CLICK AICI
-------------
Reactia lui Adrian Mititelu nu a intarziat sa apara, acesta declarand pe pagina personala de facebook (CLICK AICI) urmatoarele:
“Recunosc ca am fost surprins neplacut de unele afirmatii rauatacioase din acest comunicat. Ii cunosc pe unii dintre fondatorii Asociatiei "Stiinta Suntem Noi" si mi-au lasat impresia ca sunt sufletisti si ca intr-adevar vor sa se se implice in reorganizarea clubului. Insa de la dorinta la putinta este o diferenta uriasa....Universitatea Craiova este o bomba atomica, care nu poate fi lasata la indemana copiilor nesupravegheati.... Nu poti pur si simplu sa obtii controlul unui club, venind numai cu argumente de genul "vom face noi , vom drege noi" fara sa existe vreo garantie in acest sens. Precizez ca nu contest intentiile si buna credinta a initiatorilor, dar nu au nicio sanasa sa reconstruiasca acest club fara implicarea mea. Am spus-o inca de la inceput, ca viitorul acestui club este ca marea masa a suporteriilor sa detina controlul, dar pana sa se ajunga acolo mai sunt multe etape de ars. Chiar daca pentru moment ar putea sa existe solutii financiare acceptabile, trebuie sa luati in calcul toate actiuniile de blocaj pe care Olguta Vasilescu si mafia pe care o coordoneaza le va initia. Nici nu banuiti ceea ce va asteapta....Iadul!
Lia Olguta Vasilescu a devenit dusmanul numarul 1 al acestui club. Ea nu concepe ca aceasta echipa sa reinvie, deoarece odata reinviata, ea este moarta si ingropata, referindu-ma politic. Oare cati dintre voi sunteti dispusi sa va sacrificati viata personala si a familiei voastre? Pentru aceasta lupta, este necesara foarte multa tarie de caracter si o capacitate de rezistenta la stres. Propaganda mediatica, platita de Olguta Vasilescu se va declansa imediat impotriva voastra. Voi spuneti ca eu am condus clubul la faliment...va inselati amarnic! Eu i-am ridicat Universitatii Craiova gradul de demnitate si mandrie ! Si pentru interesele ei legitime mi-am pierdut ani din viata si mi-am expus familia unui calvar. Pentru echipa asta m-am luat la lupta cu cel mai mare grup mafiot din Romania, din care fac parte politicieni de rang inalt din toate partidele, judecatori, procurori etc. Sunt de acord ca echipa trebuie inscrisa in competitie in acest an cu orice pret, insa pentru asta e nevoie de fapte si de unitate. Usa mea este deschisa si va astept sa facem primul pas si dupa aceea urmatorul pas....pas cu pas”.
Trebuie sa fii logat pentru a comenta