Meci aşteptat cu interes de iubitorii fotbalului. FC Olt Slatina debutează, în stagiunea de primăvară, în faţa propriilor suporteri, în compania echipei fanion a Olteniei.
Angrenată în lupta pentru accederea în play-off, FC Olt Slatina ia startul stagiunii de primăvară în meciul de pe teren propriu cu Universitatea Craiova, echipă măcinată de probleme interne. Având în vedere momentele dificile pe care le traversează, finanţatorul „Ştiinţei”, Adrian Mititelu, a solicitat Federaţiei, zilele trecute, amânarea partidei, însă meciul a fost programat.
Tehnicianul grupării FC Olt Slatina, Dan Oprescu, speră ca echipa să nu ia în calcul problemele pe care le au adversarii, cerându-le încă o dată jucătorilor să fie concentraţi la miza întâlnirii. „Nu ne interesează ce supoziţii se fac, noi suntem pregătiţi să jucăm meciul. Chiar le-am atras atenţia jucătorilor să fie concentraţi, să nu se lase influenţaţi de speculaţiile apărute. Toată lumea aşteaptă începerea campionatului, bineînţeles că ne dorim să jucăm. Într-adevăr, pare că avem prima şansă, dar să nu subestimăm valoarea şi experienţa jucătorilor Craiovei, care pot compensa carenţele în pregătire. E foarte important să câştigăm, cum de altfel sunt importante şi celelalte meciuri”, a declarat antrenorul grupării FC Olt Slatina, Dan Oprescu.
Potrivit unor surse, FC Universitatea este cantonată, în aceste zile, la Severin, acolo unde pregăteşte meciul de la Slatina. De asemenea, oficialii clubului din Bănie au legitimat, miercuri, trei jucători. Mai mult, patronul Adrian Mititelu i-a înaintat o ofertă tehnicianului Eugen Trică de a prelua echipa, acesta urmând să dea un răspuns într-un timp cât mai scurt.
Gligor: „Orice început de campionat e greu”
Purtătorul banderolei de căpitan al celor de la FC Olt Slatina, Alin Gligor, se aşteaptă la un meci dificil cu Universitatea Craiova.
Fundaşul central al slătinenilor crede, însă, în obţinerea celor trei puncte, extrem de importante în lupta pentru accederea în play-off. „Orice început de campionat e greu, dar eu cred că avem o echipă bine pregătită, sper din tot sufletul să începem cu o victorie. Ne interesează doar jocul nostru, ne concentrăm pe ce avem de făcut, astfel încât să câştigăm jocul”, a declarat Gligor.
Jucătorii grupării slătinene mizează pe susţinerea suporterilor, pe care-i aşteaptă în număr mare la meciul cu Universitatea Craiova. „Ne place să vedem tribunele pline. Având în vedere parcursul, sperăm să-i atragem în număr mare. În plus, ţinând cont că de la ultimul meci oficial a trecut ceva timp, cred că li s-a făcut şi lor dor de fotbal. Noi sperăm să vină cât mai multă lume, să ne susţină”, a spus Raul Marincău, fundaşul central al celor de la FC Olt Slatina.
Meciul FC Olt Slatina - Universitatea Craiova este programat, sâmbătă, cu începere de la ora 11.00, pe Stadionul „1 Mai”. Observatorul partidei va fi Dumitru Paraschiv (Drobeta Turnu Severin).
Întâlnirea este catalogată cu grad de risc mediu, prin urmare efectivele de jandarmi vor fi suplimentate.
Sursa: Gazeta nouă
Trebuie sa fii logat pentru a comenta