FC Universitatea, potop de goluri intr-un amical cu o echipa din Liga 5

FC Universitatea Craiova a câştigat, astăzi, pe terenul adversarei, cel de-al treilea amical pe care l-a disputat în această perioadă de pregătire. Echipa pregătită de Ştefan Nanu s-a impus cu 11-0 în faţa formaţiei SC Poiana Mare, locul 3 din Seria I a Ligii a V-a

FC Universitatea Craiova a câştigat, astăzi, pe terenul adversarei, cel de-al treilea amical pe care l-a disputat în această perioadă de pregătire. Echipa pregătită de Ştefan Nanu s-a impus cu 11-0 în faţa formaţiei SC Poiana Mare, locul 3 din Seria I a Ligii a V-a Dolj. Golurile au fost marcate de Ripoli (3), Stoianof (2), Buşu (2), Roman, Goge, Andrei Preda (penalti) şi de un jucător advers. Confruntarea a început cu două ore mai târziu faţă de cum fusese stabilită iniţial, de la 10 la 12, la rugăminţile primarului Marin Vintilă.

Partida a fost arbitrată de antrenorii secunzi ai Universităţii, la centru fiind Dragoş Bon, iar la una din tuşe Florin Dumitru, la cealaltă aflându-se un jucător de rezervă al gazdelor.

FC Universitatea: Hotoboc - Cruceru, Ciucă, Bălaşa, Buşu - Săceanu, Mârzeanu, Roman, Goge - Stoianof, Ripoli. Au mai intrat: Andrei Preda, Jackie Nicolae şi Sergiu Popescu. Claudiu Bălan şi Eugen Rioşanu nu au jucat din cauza unor accidentări.

"A fost un joc de pregătire, un antrenament care ne prinde bine. Mi-a plăcut atitudinea băieţilor, au alergat mult. Am susţinut acest joc pentru că aveam nevoie să ne obişnuim cu aşezarea în teren şi cu posesia. Urmează o săptămână grea pentru noi din punct de vedere al pregătirii. Trebuia să plecăm de astăzi la Severin, dar o vom face mâine dimineaţă, după primul antrenament.", a spus Ştefan Nanu pentru Gazeta de Sud.

Acka, Gheorghe şi Frăsineanu au decis să plece

Din lotul Universităţii au "dispărut" Stephane Acka, Vasile Gheorghe şi Cornel Frăsineanu, jucători care au decis să nu mai continue cu echipa craioveană. "Nu s-au înţeles cu conducerea şi nu au vrut să mai continue cu noi. Este o pierdere mare, dar mergem înainte şi trebuie să o scoatem la capăt, chiar dacă ne va fi foarte greu", a mai spus Nanu.

Până acum, FC Universitatea a mai susţinut amicale cu Atletic Bradu, scor 1-0, şi cu Minerul Motru, scor 0-2.

Lasă un comentariu

Trebuie sa fii logat pentru a comenta

;