Fostul antrenor al Universității Craiova, italianul Nicolo Napoli (52 de ani) a ieșit la atac împotriva patronului lui FCU, Adrian Mititelu, dar și a primarului Lia Olguța Vasilescu, pe care-i acuză că au distrus fotbalul din Craiova și au făcut să sufere atâția suporteri. Napoli a mai spus în interviul pentru fanatik.ro că îi pare rău doar pentru suporteri că echipa a intrat în faliment.
Declarațiile lui Napoli
despre falimentul FCU
"Îmi pare sincer rău pentru suporteri, însă pentru Adrian Mititelu va trebui să mă gândesc de vreo trei, patru ori dacă îmi pare rău sau nu, iar despre intrarea lui în faliment chiar nu vreau să mai discut"
despre salariile neplătite de 8 luni
"De data asta pe acest om nu am să-l mai iert. M-a umilit de foarte multe ori ca să-l mai iert. Îl anunţ pe această cale că o să mă duc la UEFA pentru a reclama că nu mi-a plătit salariile pe o perioadă de opt luni".
despre banii lui Mititelu
"Am acceptat să lucrez la FCU din dragoste pentru suporterii Ştiinţei şi pentru că îmi este drag să îmi practic meseria de antrenor. L-am înţeles pe Adrian Mititelu că nu are bani de apă plată pentru jucători după antrenamente, că nu are bani de motorină, că nu are bani de un echipament civilizat pentru jucători, că nu are bani nici măcar de o baterie la autocar… că nu are bani pentru un teren de antrenamente, dar a fost prea mult..."
despre trădările din vestiar și venirea lui Condescu
"Sînt mai mult ca sigur că unii jucători mi-au purtat sîmbetele, aşa cum ziceţi voi pe româneşte, şi i-au spus patronului verzi şi uşcate. Eu am mirosit că se va termina rău pentru club de cînd au apărut în anturajul nostru Ştefan Nanu şi Marin Condescu, atunci s-au creat tabere"
despre ce-i dorește lui Mititelu
"Îl invit pe Mititelu să vină la muncă în Italia după ce a intrat în faliment. Însă nu îi doresc să ia şi el o ţeapă la fel cum am luat-o eu la Craiova. Deşi aş vrea să-l văd să muncească şi el vreo opt luni, iar apoi patronul care îl angajează să îi spună că nu mai are nevoie de el şi să nu îi mai dea niciun ban aşa cum a făcut cu mine."
despre cum a ajuns primar Olguța Vasilescu
"Să ştii că multă lume m-a sfătuit să nu mai vin în România după ce Olguţa Vasilescu s-a comportat cum s-a comportat cu un cetăţean italian care dorea pur şi simplu să lucreze în Craiova pentru numele oraşului dînsei. Doream să lucrez pentru o echipă care reprezenta oraşul, dar dînsa, din cauza războiului pe care l-a avut cu Adrian Mititelu, s-a răzbunat indirect, atît pe mine, cîţi si pe jucătorii acestei echipe. Consider că primarul Craiovei a făcut mult rău şi suporterilor adevăratei Ştiinţa. Fără voturile acelor oameni dînsa nu cîştiga niciodată postul de primar. Voi credeţi că dacă dînsa le spunea în campania electorală oamenilor respectivi ca va forma o nouă echipe, pe CS U Craiova, mai cîştiga vreodată alegerile?"
despre meciurile CSU - FCU
"Pînă în iarnă am format cu toţi o familie, iar la meciurile directe elevii mei au jucat cu o ambiţie de nedescris. Ei erau conştienţi că aveau în spate pe cei 15.000 de suporteri la Severin şi pe cei 20.000 de suporteri pe “Ion Oblemenco”. Aceşti oameni ţineau cu echipa noastră, aveau la ei fularele cu leul pe stemă, pentu aceşti oameni au jucat elevii mei şi pentru onoarea lor de fotbalişti"
Trebuie sa fii logat pentru a comenta