Falimentul Universităţii Craiova nu l-a luat prin surprindere pe Rodion Cămătaru. Fostul atacant legendar al "Ştiinţei" a comentat pentru ProSport acest eveniment neplăcut pentru fotbalul oltean.
Falimentul Universităţii Craiova nu l-a luat prin surprindere pe Rodion Cămătaru. Fostul atacant legendar al "Ştiinţei" a comentat pentru ProSport acest eveniment neplăcut pentru fotbalul oltean.
"Nu pot să spun că nu mă aşteptam. Era clar. Nu am nimic cu Adrian Mititelu, el a băgat bani, însă nu a înţeles că această echipă este o stare de spirit. El a crezut că e afacerea lui. Nu mă bucur de răul lui, însă acum a mai rămas o singură variantă pentru publicul din Craiova. Este vorba de CSU. Din câte am înţeles eu, cei de la CSU au o hotărâre judecătorească prin care au primit palmaresul până în 1990. Mai trebuie ca de acum să vină şi rezultatele, prin rezultate lumea va veni lângă această echipă".
Şi Emil Săndoi s-a declarat dezamăgit de situaţia în care a ajuns formaţia pe care a reprezentat-o mai bine de 15 ani în calitate de jucător şi antrenor. "E o zi tristă, pentru că sunt legat de FC U Craiova. Acum câţiva ani nu mă gândeam că se poate ajunge până aici nici în cele mai urâte vise. Nu cred că mai există perspective din Liga a IV-a. Trebuie să treacă ani de zile ca să se revină în Liga 1"
FC Universitatea Craiova, cvadruplă campioană a României, a intrat astăzi în procedura de faliment, după ce Tribunalul Braşov a respins planul de reorganizare în dosarul de insolvenţă al grupării oltene.
Echipa Universitatea Craiova, înfiinţată în 1948, a câştigat de patru ori titlul de campioană, în sezoanele 1973/74, 1979/80, 1980/81, 1990/91, de şase ori Cupa României, 1976/77, 1977/78, 1980/81, 1982/83, 1990/91, 1992/93 şi a fost prima formaţie din România calificată în semifinalele unei competiţii europene, Cupa UEFA, în sezonul 1982/1983.
Pavel Badea, fost jucător la Universitatea Craiova între anii 1983-1992, 1996 şi 2002-2004, s-a rezumat la o simplă declaraţie: "Nu comentez. Este o problemă în care trebuie să răspundă cel care a patronat acest club. CSU este un club de drept public, iar în 1992, secţia de fotbal s-a desprins din acest club. Din 1948, momentul în care ne-am înfiinţat, clubul deţine toate drepturile. E tot ce pot să spun".
Articol scris de Cătălin MUREŞANU